Tânără din Repubica Moldova, prinsă în Botoșani în timp ce încerca să iasă din ţară cu o carte de identitate falsă

Tânără din Repubica Moldova, prinsă în Botoșani în timp ce încerca să iasă din ţară cu o carte de identitate falsă
Tânără din Repubica Moldova, prinsă în Botoșani în timp ce încerca să iasă din ţară cu o carte de identitate falsă
Publicat: 15/12/2020, 10:46
Actualizat: 15/12/2020, 10:50

O tânără de 26 de ani, din Republica Moldova, a fost prinsă de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca având asupra sa o carte de identitate românească falsă.

Fata a încercat să iasă din țară ca pasager într-un autocar care circula pe ruta Praga-Chişinău. În urma unui control efectuat de poliţiştii de frontieră şi de vameşi, în portofelul acesteia a fost descoperit actul de identitate fals, potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, relatează Agerpres.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi a persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit ascunsă, în portofelul ce aparţinea lui V.N., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia acesteia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, se precizează în comunicatul STPF.

Tânără a declarat că documentul de identitate a fost procurat de la Paris, de la un bărbat căruia i-a plătit suma de 150 de euro. Motivul pentru care a făcut acest lucru a fost pentru că ar fi vrut să obțină un salariu mai mare în Franța.

Mii de pastile contrafăcute, descoperite de polițiștii de la Frontieră: Ar fi urmat să fie vândute ca tratament anti-COVID-19!

Mii de pastile contrafăcute despre care se crede că erau folosite ca „tratament COVID-19” au fost descoperite de polițiștii români de la Frontieră în mașina unui cetățean bulgar care încercase să le introducă în România în mod ilegal, întrucât nu avea autorizațiile necesare.

Se pare că în total au fost descoperite peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația COVID-19.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×